Jale la Glogova, în Gorj. Una dintre cele mai frumoase cule din România, în care a locuit Tudor Vladimirescu, a crăpat la câteva săptămâni după ce s-a făcut recepția pe restaurarea de 1,5 milioane euro.

Pentru că primarul Alpredi vrea să toarne betoane și asfalt, în jurul acestei cule aflate în Situl Natura 2000, s-a pus foc în zona de protecție a monumentului istoric categoria ”A”, și au ars zeci de arbori seculari, care îl deranjau pe primar.
În Gorj, sunt incendiate astfel de zone protejate, fără consecințe penale, fiindcă șefii de instituții și politicienii, în general, își șterg mucii pe procurori și polițiști.

