Pentru un banal consult cardiologic la spitalul de stat din Târgu Jiu trebuie să aștepți cel puțin 6 luni. Cu toate acestea, conducerea CJAS Gorj consideră că nu există deficit de medici cardiologi și interzice accesul unor clinici și cabinete particulare la sesiunea de contractare de servicii medicale subvenționate, aflată în derulare acum.
La vârful sistemului de sănătate din Gorj se află, de ani de zile, două verigi slabe, care l-au condus cu atâta ”competență” încât l-au adus în comă: Dumitru Vienescu, manager la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, și Amalia Făgaș, directorul general al Casei Județene de Asigurări de Sănătate.
10% din salariu, lună de lună, ca să nu primești nici măcar ACCES la servicii medicale
Plătim în fiecare lună 10% din salariul brut, ca CASS – contribuție pentru sănătate. O parte din acești bani ajung la CJAS Gorj, care trebuie să-i repartizeze către spitale de stat, clinici private, cabinete medicale particulare, medici de familie și laboratoare de analize medicale. Toți acești furnizori de servicii medicale, în schimbul fondurilor primite de la CJAS Gorj, trebuie să ne asigure accesul gratuit – în limita plafoanelor disponibile – la servicii medicale de calitate, în timp util.
Dincolo de teorie, avem realitatea cruntă. Deși achităm ”contribuția pentru sănătate”, lună de lună, în Gorj sunt tot mai multe situații de blocare a accesului la servicii medicale gratuite a persoanelor asigurate. Asta deși CJAS dispune de fonduri care, veți vedea, sunt distribuite după ureche și într-un mod total netransparent. Așadar, discuția despre sistemul de sănătate din Gorj începe cu lipsa accesului la o banală consultație, și suntem foarte departe de a vorbi despre calitatea actului medical, în condițiile în nu avem acces la el.

Aștepți 6 luni pentru o simplă consultație la Cardiologie, la spitalul din Târgu Jiu …
La Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, pacienții au de așteptat cel puțin 6 luni ca să le vină rândul pentru un consult cardiologic. Nu mai departe de ieri, am sunat, personal, și am solicitat o programare, și mi s-a răspuns că primul loc disponibil este la sfârșitul anului, în noiembrie.
… dar CJAS Gorj consideră că nu există deficit de medici cardiologi în reședința de județ!
De câteva zile, având fonduri disponibile, CJAS Gorj a demarat prima sesiune, din anul acesta, de contractare a unor furnizori de servicii medicale. Ca să repartizeze judicios banii disponibili, CJAS Gorj împreună cu reprezentanți ai DSP Gorj și ai Colegiului Medicilor au ”scanat” piața de servicii medicale și au întocmit un tabel cu domeniile care sunt fie acoperite, fie deficitare. În acest tabel oficial, scrie că în Târgu Jiu sunt suficienți medici cardiologi. Implicit, în această sesiune, nu e nevoie ca CJAS Gorj să încheie contarcte cu clinici sau cabinete private de cardiologie!!!

Pacienții nu pot afla care sunt clinicile subvenționate de CJAS Gorj
Dacă vrei să afli cabinetele private de cardiologie care au contract cu CJAS Gorj, ca să încerci să te programezi pentru un consult gratuit, trebuie să te înarmezi cu foarte multă răbdare și să cauți zeci de minute pe site-ul CJAS. Informații care ar trebui publicate la un click distanță sunt extrem de bine ascunse. După îndelungi căutări, am găsit documentul de mai jos, în care scrie că în 2025 CJAS a subvenționat consultații la S.C. FIRST LIFE CLINIC S.R.L. Vă întreb: câți dintre pacienți știu ce clinică administrează această firmă? Câți au conturi plătite la baze de date în care pot verifica o firmă pentru a-i afla acționarii în așa fel încât să deduci apoi numele clinicii asociate? Foarte – foarte puțini.

CJAS Gorj a făcut falsul ca să blocheze furnizorii noi și să supra-finanțeze vechii parteneri
Dar știți de ce avea nevoie CJAS Gorj să ateste, în fals, într-un document oficial, că în Târgu Jiu nu e deficit de medici cardiologi? Ca să își întemeieze decizia de a nu face niciun contract nou pentru furnizarea de asistență medicală în ambulatoriu pentru specialitățile clinice, în zonele care nu figurează ca ”deficitare” în tabelul de mai sus! Implicit, CJAS Gorj continuă să finanțeze în Târgu Jiu doar cabinetele private de cardiologie contractate în trecut, care s-au dovedit insuficiente, din moment ce pentru un consult gratuit la spitalul de stat se așteaptă cel puțin 6 luni. Iar această situație, cu cardiologia, e valabilă și pentru multe alte specializări, din păcate.

”Combinații” absurde la CJAS Gorj, cu bani publici
Dovada acestor ”combinații” absurde cu fondurile gesionate de CJAS Gorj se regăsește în metodologia de contractare publicată pe site-ul instituției. Acolo scrie, negru pe alb, că se încheie contracte cu furnizori de servicii medicale doar în zonele apreciate ca ”deficitare”. Așadar, CJAS Gorj se arată deschisă, de pildă, să finanțeze cabinete private de cardiologie în jurul municipiului Motru, respectiv la Bolboși, Cătune, Ciuperceni, Dragotești, Glogova, Padeș, Samarinești, Slivilești ș.a. Desigur că era suficient ca, înainte de a restricționa finanțarea doar către astfel de zone, CJAS Gorj să fi verificat dacă sunt înregistrate cabinete private de cardiologie la Bolboși, Cătune, Ciuperceni, Dragotești, Glogova, Padeș, Samarinești, Slivilești. Dacă s-a găsit vreun cardiolog să investească în amenajarea unor cabinete medicale în zone cu adresabilitate scăzută. Sau, la limită, dacă există timpul fizic necesar deschiderii unui punct de lucru. Dacă ar fi procedat așa cum era firesc, directoarea generală Amalia Făgaș ar fi constatat că ”nu” și ”nu” și ”nu”, și n-ar mai fi organizat această procedură ineptă, în timp ce, repet, pacienții din Gorj așteaptă 6 luni pentru un consult cardiologic la principalul spital de stat din zonă.
Întrebarea firească este: din moment ce nu există furnizori care să se încadreze în condițiile doamnei Făgaș, ce se va face cu bugetul alocat acestei sesiuni de contractare? Probabil că vor fi împărțiți furnizorilor vechi, aflați din cele mai vechi timpuri sub contract cu CJAS Gorj. Nu e exclus ca tocmai aceasta să fie miza acestei bulibășeli aparent nevinovate.

Amalia Făgaș a încălcat ordinul expres primit de la CNAS
Într-o adresă emisă în 6 mai a.c., CNAS i-a cerut șefei CJAS Gorj să contracteze servicii ”pe toate domeniile de asitență medicală”. Niciunde în acest ordin nu scrie că trebuie să se limiteze la ”zonele deficitare”

Șefa CJAS Gorj, lăsată în ofsaid de omologii ei din alte județe. La Constanța se poate!
Faptul că Amalia Făgaș a ieșit în decor prin restricționarea ilegală a accesului la actuala sesiune de contractare organizată de CJAS Gorj este demonstrat și de ceea ce fac, chiar acum, omologii dânsei din alte județe.
La Constanța, orice furnizor de servicii medicale în ambulatoriu are voie să aplice, așa cum a cerut, de altfel, expres, și CNAS, și cum nu vrea să procedeze Amalia Făgaș.

Medici mulți, norme puține alocate de CJAS Gorj
Încercând să motiveze caracterul restrictiv al procedurii de contractare, Amalia Făgaș mi-a spus că 172 de medici din Târgu Jiu sunt, acum, sub contract cu CJAS Gorj, pentru furnizarea asistenței medicale pentru specialități clinice în ambulatoriu. Că, în prezent, activează în Târgu Jiu 18 medici cardiologi, din care 10 sunt sub contract cu CJAS Gorj.
Ceea ce nu spune Amalia Făgaș este că acest număr destul de mare de medici beneficiază din partea CJAS Gorj de un număr redus de norme, care se epuizează destul de repede, în primele zile ale fiecărei luni calendaristice.
O corelare între cererea de servicii medicale și modul de alocare a fondurilor administrate de CJAS Gorj este absolut necesară. Deocamdată, constatăm că se inventează ”zone acoperite”, pentru a bloca accesul unor furnizori noi de servicii medicale în relația cu CJAS Gorj și a se menține doar vechii parteneri. Disponibilitatea conducerii CJAS Gorj de a finanța cabinete private în mediul rural pare să ascundă tocmai intenția canalizării fondurilor neaccesate către partenerii preexistenți.
Ceva e putred și la București
Nu doar Amaliei Făgaș îi plac vechii parteneri din relația cu CJAS Gorj, ci și conducerii naționale.
În preajma Crăciunului (23.12.2025), când bătea vântul prin sediile CJAS din teritoriu, președintele CNAS, Horațiu Moldovan, a realizat brusc că a uitat să facă procedura de contractare pentru anul ce bătea la ușă și a dat ordin să se prelungească, instantaneu, vechile contracte, până la 31.12.2026. La fel cere conducerea CNAS și prin adresa din 06.05.2026, dar nu exclude contractarea unor furnizori noi, așa cum a procedat CJAS Constanța dar a refuzat Amalia Făgaș, din motivele enunțate mai sus.

Potrivit mai multor relatări ale presei locale, Amalia Făgaș a ajuns la conducerea CJAS Gorj cu sprijinul USR-ului și al actualului vicepremier, Radu Miruță.

