Investigatii

Nuntă în stradă, la Târgu Jiu, cu vicele Bejinaru naș. Clanuri de romi protejate, oameni de rând amendați

Polițiștii din Târgu Jiu se laudă că amendează oameni de rând pentru că îndrăznesc să ocupe zeci de minute un trotuar cu lemne sau cărbune pentru încălzit, dar nu văd nunțile organizate pe străzi de unele clanuri de romi, deși aceste petreceri devin virale pe rețelele de socializare.

Sâmbătă seara, viceprimarul Bejinaru Bogdan a fost naș la o nuntă din cartierul Obreja. Unul dintre așa-zișii experți pe problemele romilor angajați în Primăria Târgu Jiu, Bonculescu Victor, și-a însurat fiul, și mare parte din petrecere s-a desfășurat pe stradă, acolo unde au fost înșirate corturi, mese, scaune, boxe și instrumente muzicale.

Vicele Bejinaru a luat hora înainte, calculând că anul viitor va lua și voturile romilor pe care i-a complimentat cu prezența sa la acest eveniment, în calitate de naș al mirilor.

 

În trecut, Poliția Locală Târgu Jiu s-a lăudat că a amendat oameni de rând care au descărcat pe trotuar fie lemne…

 

… fie cărbune…

 

 

De această dată, însă, nu s-a luat nicio măsură, întrucât șeful Poliției Locale, Băluță Florin, a fost impresionat de prezența ca naș la această nuntă a viceprimarului Bejinaru Bogdan.

Fiind supărat pe ziarul nostru după ancheta de presă publicată aici, Băluță nu ne-a răspuns pe telefonul lui de serviciu, de aceea l-am întrebat printr-un mesaj dacă s-a aplicat sau nu vreo sancțiune pentru blocarea drumului public, cu ocazia nunții de sâmbătă seara.

Niciun răspuns, ca și cum Băluță ar conduce garda personală și particulară a primarului Romanescu Marcel, nu o instituție publică însărcinată cu aplicarea legii.

Nici reprezentanții IPJ Gorj n-au reușit să ne comunice, până la momentul publicării acestui articol, dacă au aplicat sau nu vreo sancțiune.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *