Judecătoria Târgu Jiu ar trebui să anunțe astăzi soluția în dosarul penal 3215/318/2021, în care directorul general de la APAREGIO, Traian Pătrășcoiu, este judecat pentru următorul CONCURS DE INFRACȚIUNI:
– DELAPIDARE de fonduri chiar de la APAREGIO, societatea de stat pe care o conduce, infracțiune săvârșită ÎN FORMĂ CONTINUATĂ
– INSTIGAREA UNOR SUBORDONAȚI DIN APAREGIO LA COMITEREA DE INFRACȚIUNI
– FALSIFICAREA DE ÎNSCRISURI SUB SEMNĂTURĂ PRIVATĂ.
A achitat prejudiciul, dar Judecătoria Târgu Jiu a menținut încadrarea juridică
În timpul acestui proces, Judecătoria Târgu Jiu i-a acordat circumstanțe atenuante ca urmare a achitării de către Traian Pătrășcoiu a prejudiciului, dar a menținut toate infracțiunile enumerate anterior, pentru care a fost trimis în judecată.
25 de termene de judecată, pronunțare amânată de 3 ori
Acest dosar numără deja 25 de termene, pronunțarea fiind amânată până acum de 3 ori.
Rechizitoriul Parchetului de pe langa Judecatoria Targu Jiu a fost inregistrat la Judecatoria Targu Jiu in data de 16.03.2021. Judecata propriu-zisă a inceput abia în 17.05.2022.
Cauza?
Dosarul a fost plimbat, in camera preliminara, intre Judecatoria Targu Jiu si Tribunalul Gorj, timp de un an si doua luni! In acest fel, magistratii gorjeni implicati, cu girul si sub atenta coordonare a sefilor celor doua instante judecatoresti, l-au ajutat pe Traian Patrascoiu sa porneasca cu dreptul inspre prescrierea faptelor.
Ce monstruozități s-au întâmplat la APAREGIO în timpul procesului penal
Dincolo de sentința pe care o vom afla astazi, mai grav este că in aceasta perioada, din ordinul sefului Comisiei SIE, deputatul Mihai Weber, s-au produs la APAREGIO alte monstruozitati:
– s-au schimbat conditiile de ocupare a functiei de director general, permitandu-se ca o persoana trimisa in judecata pentru delapidare de fonduri de la APAREGIO sa obtina un nou mandat de director general la … APAREGIO, lucru de care numai Mihai Weber si MAFIA PSD erau in stare
– i s-au lăsat pe mână INCULPATULUI Pătrășcoiu circa 200 de milioane de euro, bani europeni, care se cheltuie in aceasta perioada in cel mai netransparent mod cu putinta. Exemplu: la rubrica INVESTIȚII de pe site-ul APAREGIO, ultima stire despre INVESTIȚII DIN SURSE PROPRII dateaza din 2017. Iar la rubrica INVESTIȚII DIN SURSE EXTERNE nu scrie nimic despre modul de cheltuire a celor circa 200 de milioane de euro.
Mai multe investiții putrede, preluate ILEGAL de APAREGIO de la primării
În ciuda lipsei totale de transparență în cheltuirea acestei finanțări europene uriașe, este arhicunoscut că:
– în Gorj avem un preț la apă mai mare ca în zonele deșertificate
– peste 90% din canalizări și stațiile de epurare sunt bombe ecologice care deversează fecale neprocesate direct in rauri, cu complicitatea APELOR ROMÂNE, a GĂRZII DE MEDIU și a organelor judiciare.
– APAREGIO a preluat ILEGAL multe investiții nefuncționale, făcute de hoții din Primării, în care s-au îngropat zeci de milioane de euro, cum sunt canalizarea si statiile de epurare de la Rânca, canalizarile de la Drăgoeni, Romanesti si Turcinesti, si multe altele. Pentru repararea acestor putregaie, APAREGIO alocă alți bani, ajungandu-se la tarife colosale la apă si canal pentru utilizatorii casnici.
Certitudine: Pătrășcoiu nu va face nicio zi de pușcărie. Faptele se vor prescrie
Din păcate, infracțiunile pentru care este judecat Traian Pătrășcoiu datează din 2017 și 2018. Procurorii au avut nevoie de circa trei ani pentru investigarea lor, și, după cum vedeți, încă nu s-a încheiat procesul la fond. Dincolo de sentința care va fi pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu, urmează alți ani de judecată în apel la Curtea de Apel Craiova, acolo unde, in ultimii ani, justiție s-a făcut numai accidental. Așadar, este clar că acest concubinaj evident dintre infractorii din companiile de stat și unii judecători va duce la prescrierea infracțiunilor pentru care este judecat Traian Pătrășcoiu.
Vom solicita Judecătoriei Târgu Jiu sa îmi permita consultarea dosarului penal care ar trebui finalizat azi. Voi reveni cu toate detaliile intr-o investigație fluviu, aici, în ziarul independent FRONTUL.
Notă: Ancheta penală, în cazul în care Pătrășcoiu își află astăzi sentința, la fond, a pornit de la investigația jurnalistică disponibilă aici.