Investigatii

Video. Decizia în ”dosarul Romanescu”, negociată în cârciumă cu președintele comisiei ministeriale!

Unul dintre cele mai stridente cazuri de șarlatanie universitară – cu primarul Târgu Jiului, Marcel Romanescu, în rol principal – se dorește a fi închis ilegal, după doi ani și jumătate de așa-zise cercetări în care dosarul s-a plimbat pe la mai multe comisii consultative ale Ministerului Educației.

 

 

La festivitatea de deschidere a noului an universitar, organizată de Universitatea ”Constantin Brâncuși” (UCB), Romanescu a anunțat că ”este curat” și ”a fluturat o decizie a Comisiei de Etică și Management Universitar (CEMU), a cărei autenticitate nu poate fi verificată întrucât, de aproape un an, pe site-ul oficial nu s-a mai publicat nicio decizie.

 

 

Nouă cărți dispărute, ISBN-uri furate de la alți autori, manuscrise pierdute 

 

De ce trebuie verificat, din cât mai multe surse, tot ce spune primarul Romanescu? Pentru că o parte dintre colegii lui din Universitatea ”Constantin Brâncuși”, membri ai Comisiei de Etică, cercetând dosarul în baza căruia și-a obținut titlul de conferențiar, au descoperit și au reținut, în deciziile emise, falsuri și hoții incredibile:

– nouă dintre cărțile nominalizate de Romanescu în dosarul de concurs au dispărut fără urmă, negăsindu-se în nici una din bibliotecile din România și la nicio editură

– pe cinci dintre cărți, Romanescu a trecut ISBN-uri furate de pe cărțile altor autori, în așa fel încât ”operele” lui să nu aibă trasabilitate, să nu poată fi localizate, să li se piardă urma

– cărțile dispărute au fost tipărite de Romanescu ”în regie proprie”. Audiat de comisia de etică, a spus că nu-și mai amintește nici tipografia la care le-a tipărit și că, așa cum era de așteptat, manuscrisele s-au pierdut.

– o parte dintre cărțile dispărute sunt scrise de Romanescu în duet cu fostul deputat, condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru corupție, Dan Ilie Morega.

 

CEMU anulează ilegal două hotărâri ale Senatului UCB și nu se pronunță asupra acuzațiilor aduse lui Romanescu 

 

Toate aceste aspecte sunt probate în două decizii emise de Comisia de Etică a UCB. Fără a cerceta, pe fond, nici una dintre acuzațiile aduse lui Romanescu, CEMU a emis o decizie prin care, depășindu-și atribuțiunile legale, anulează două hotătâri ale Senatului UCB, în condițiile în care acele acte pot fi desființate doar de justiție sau chiar de către emitent, adică de Senatul UCB, în niciun caz de către CEMU.  Conform Legii 199/2023, CEMU avea obligația să notifice Ministerul Educației care, la rându-i, trebuia să solicite Senatului UCB să-și anuleze hotărârile considerate de CEMU ca fiind ilegale.

Pe de altă parte, deși a ținut ”dosarul Romanescu” din noiembrie 2021, CEMU a mimat că nu vede nici una dintre probele prin care Comisia de Etică a UCB a dovedit că Romanescu e mai mult decât un șarlatan universitar.

 

Hotărârea în ”dosarul Romanescu”, negociată la cârciumă!

 

Romanescu si Preda

 

Explicația modului mizerabil în care CEMU s-a implicat în acest caz o găsim la începutul lunii iunie 2022, cu două săptămâni înainte ca Romanescu să fie audiat oficial de CEMU.

 

(Extras din Hotărârea nr. 12 din 21.09.2023 a CEMU)

 

Atunci, președintele CEMU, Ciprian Ion Preda a venit la Târgu Jiu special pentru a pune la punct, împreună cu Romanescu, modul în care urma să se deruleze audierea oficială a acestuia. ”Repetiția” a avut loc într-o cârciumă din oraș, în care cei doi s-au întreținut cordial peste o oră, după care s-au retras împreună, în așa fel încât Romanescu să-i poată prezenta șefului CEMU și ”omagiile” de rigoare.

 

Romanescu și Preda

 

Declarativ, CEMU acționează pentru ”dezvoltarea culturii eticii și a integrității în universitățile din România”. Dar, cel puțin deocamdată, această comisie s-a împotmolit în etapa în care președintele ei, Ciprian Ion Preda, pregătește în cârciumă, cu persoanele cercetate, audierile oficiale care urmează să aibă loc.

 

AUDIO. ”V-ați văzut cu Romanescu în cârciumă, înainte să-l audiați?” ”Nu!”

 

 

Peste președintele CEMU s-a prăbușit cerul când l-am întrebat dacă s-a văzut cu Romanescu într-o cârciumă, înainte să-l audieze oficial. Bineînțes că a negat:

– Domnule președinte, v-ați văzut cu domnul Romanescu înainte să-l audiați, într-un cadru neoficial?

Dacă m-am văzut cu domnul Romanescu?… Nu cred că m-am văzut cu domnul… Într-un cadru neoficial? Ce-nseamnă asta? Nu știu…

Cadru neoficial înseamnă cadru neoficial. Ați avut o discuție privată cu dânsul înainte să-l audiați?

Nu, audierea a fost online, din ce știu eu.

Nu, nu… domnule președinte, înainte cu două săptămâni de a-l audia, v-ați văzut cu domnul Romanescu, dumneavoastră, sau nu? În afara unei instituții publice…

Ăăăă… Deci dac-a fost prezent domnul Romanescu într-un cadru în care am fost și eu, probabil că m-am văzut cu dânsul, dar nu o întâlnire cum o prezentați dumneavoastră… Cum să spun… Unu la unu, sau cum să mă explic?…

Dac-am fost eu prezent într-un context în care-a fost și dânsul, asta n-aș putea să-mi aduc aminte cu exactitate.

Domnule președinte, v-ați dat întâlnire cu domnul Romanescu cu două săptămâni înainte să-l audiați, la Târgu Jiu? V-ați văzut cu dânsul, special, într-un local public?

Nu mi-am dat întâlnire cu domnul Romanescu niciunde. Ne-am întâlnit în contexte guvernamentale, de câteva ori.

Nu, mă refer la o cârciumă, nu la un context guvernamental, nu la o nuntă. Dumneavoastră și cu el, într-o cârciumă, cu două săptămâni înainte să-l audiați.

Deci eu personal să-mi dau întâlnire, nu mi-am dat întâlnire cu domnul Romanescu. Dar, dac-a fost prezent…, uite, chiar o să-ncerc să-mi formulez memoria să-mi aduc aminte dacă a fost prezent…”

Ciprian Ion Preda e suficient de integru, de etic și de deontolog

În noua Lege a învățământului superior, nr. 199/2023, se arată că ”nu pot face parte din CEMU persoane care au încălcat normele de etică şi deontologie universitară”. Până astăzi, despre președintele CEMU se știa că a fost titular, în același timp, și la Universitatea Dunărea de Jos, din Galați, și la Universitatea de Vest din Timișoara, lucru ilegal descoperit chiar de o comisie a Ministerului Educatiei. De astăzi avem și dovada că se-ntâlnește în cârciumi cu persoanele cercetate, înainte să le audieze oficial. Dar, cu siguranță, pentru conducerea Ministerului Educației rămâne suficient de integru, de etic și de deontolog încât să prezideze pe mai departe comisia care spală șarlatani ca Marcel Romanescu, din învățământul superior românesc.

În episodul viitor…

… vom prezenta, cu dovezi, falsurile și hoțiile în baza cărora Romanescu a obținut titlul de conferențiar. Toate au fost incluse de Comisia de Etică a UCB în deciziile emise. Tot în episodul viitor vom prezenta și felul în care explică președintele CEMU, Ciprian Ion Preda, faptul că nu a cercetat niciuna din acuzațiile aduse lui Romanescu, în cei doi ani în care a ținut dosarul respectiv la comisia pe care o conduce.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *